La 1774, Ţinutul Putnei era format din nouă ocoale: Polocin, Răcăciuni, Lunca, Zăbrăuţi, Şuşiţa, Vrancea, Gârlele, Milcovul de Sus şi Milcovul de Gios.Între anii 1774 - 1803, Ocolul Polocinului a trecut la Ţinutul Tecuci, iar Ocolul Ghilieştilor a trecut de la Tecuci la Ţinutul Putnei.
În anul 1835, Ţinutul Putna era format numai din cinci ocoale: Răcăciuni, Zăbrăuţi, Vrancea, Gârlele şi Bilieşti. Satele celor patru ocoale care au fost desfiinţate între anii 1816 şi 1835 au intrat în componenţa ocoalelor vecine.
Prin Legea comunală de reorganizare administrativă din 2 aprilie 1864, subîmpărţirea avea denumirea de plasă.
În anul 1908, judeţul Putna era împărţit în 13 plase, care peste un an se reduc la zece. În anul 1912 s-a revenit la împărţirea clasică cu cinci plase având reşedinţele la Adjud, Panciu, Odobeşti, Vidra şi Suraia. În timp, s-au mai adăugat două plase: Caregna, cu reşedinţa la Păuneşti şi Zăbala, cu reşedinţa la Năruja.
În anul 1943, existau şase plase (Adjud, Focşani, Odobeşti, Panciu, Năruja, Vidra), cu cinci comune urbane şi 83 rurale.
La 8 septembrie 1950, noua organizare administrativ - teritorială a ţării după model sovietic a creat 14 regiuni. Fostul judeţ Putna a devenit regiunea Putna cu şase raioane (Adjud, Focşani, Năruja, Panciu, Tecuci şi Vidra).
În anul 1952, regiunea Putna se desfiinţează şi se crează regiunea Bârlad, la care trec raioanele: Focşani, Panciu, Tecuci, Năruja şi Vidra. Raionul Adjud cu comunele Păuneşti, Rugineşti, Pufeşti, Homocea, Corbiţa, Bogheşti, Tănăsoaia, Urecheşti, Coţofeneşti şi Sascut trec la regiunea Bacău.
În anul 1958 se desfiinţează şi regiunea Bârlad, iar raioanele Focşani, Panciu şi Tecuci trec la regiunea Galaţi. Raionul Adjud a trecut în întregime la regiunea Bacău.
În aceeaşi perioadă s-a desfiinţat raionul Năruja, iar în anul 1960 raionul Vidra, care cu unele mici excepţii, ambele trec în întregime la raionul Focşani.
Alte patru localităţi au fost alipite de la judeţul Bacău: Bogheşti, Corbiţa, Homocea şi Tănăsoaia. De la raionul Brăila (fosta regiune Galaţi) s-au alipit comunele Măicăneşti şi Râmniceni. Cu noua sa configuraţie se învecina cu judeţele: Vaslui la nord - est, Galaţi la est, Brăila la sud - est, Buzău la sud şi sud - vest, Covasna la vest şi Bacău la nord.
Mărturie a unităţii prin diversitate a spaţiului românesc, în evoluţia sa multiseculară, judeţul Vrancea a avut un destin istoric care l-a impus ca loc de rezonanţă în eforturile poporului român spre împlinirea dezideratelor de unitate, independenţă şi suveranitate naţională.
Vatră permanentă de locuire încă din mijlocul Paleoliticului superior, cum o atestă aşezarea de la Bârseşti, de pe Valea Putnei, civilizaţia umană a urcat, rând pe rând, toate treptele culturilor preistorice.
Arta, sugestiv reprezentată de ceramică, incizată, impresionează prin armonia şi diversitatea formelor, prin varietatea şi complexitatea câmpurilor compoziţionale, prin simbolistica motivelor, prin conţinutul ideatic al obiectelor de cult, prin adaptarea uneltelor de muncă la specificul ocupaţiilor, la tot mai acuta nevoie de creştere a randamentului şi a cantităţii produselor pentru
La începutul acestui secol (între anii 1211 - 1225), prin intermediul Cavalerilor Teutoni, s-a întreprins o acţiune de catolicizare a brodnicilor - populaţie românească din zona vadurilor Buzăului, Putnei şi Siretului - având drept consecinţă înfiinţarea Episcopatului catolic al cumanilor, cu reşedinţa în„Civitas Milcoviae”(,,Civitas de Mylco”), Odobeştii de astăzi, atestat într-un document din 31 iulie 1227.
Documente papale din anii 1228, 1232 şi 1234 remarcau rezistenţa religioasă a populaţiei româneşti din zonă, având în frunte episcopii proprii. Faptul în sine sugerează existenţa unor formaţiuni administrative şi religioase proprii. De altfel, Episcopatul catolic al Milcovei nu va supravieţui invaziei tătare din 1241.
După formarea statelor feudale româneşti Moldova şi Ţara Românească, la începutul secolului al XV-lea, apar şi primele menţiuni documentare în care se regăsesc numele de Vrancea şi Putna, în contextul unor acte de danii sau referitoare la evenimente.
Alexandru cel Bun, domnul Moldovei (29 iunie 1400 - 1 ianuarie 1432), dăruia, la 12 martie 1423, unui oarecare Batin, trei sate la Putna, cu vechile lor hotare ,,pe unde din veac au umblat”, iar la 2 iulie 1431, apare pentru prima dată numele de Vrancea într-un document.Este vorba de o scrisoare în limba latină prin care voievodul Transilvaniei Ladislau Apor anunţa pe judele Braşovului că Alexandru cel Bun a concentrat trupe spre Putna (,,versus Puttnam”) unde a trimis şi pe marele vornic; ştirea a aflat-o de la câţiva locuitori din
Transilvania ,,ce au ieşit pe drumul
Vrancei” (,,per viam Varancha”). Alte
documente, datate 20 iunie 1443 şi 8 august 1445, menţin aceste denumiri.
Amintindu-se de sate dispărute ori vechi aşezări răzeşeşti, documentele i-au determinat pe istorici ca Bogdan Petriceicu Haşdeu, Alexandru Xenopol şi Dimitrie Onciul să accepte existenţa unei formaţiuni administrative mai vechi decât împărţirea Moldovei în zone denumite ,,Ţinuturi”.
Ideea a fost preluată şi de Nicolae Iorga şi exprimată cu claritate: ,,Moldova stăpânea de fapt, dacă nu de drept, teritoriul până la Milcov şi Putna şi aşa zisa anexare din 1482 a ţinutului a fost numai confirmarea în drept, recunoscută şi de Muntenia, a acestei stări de fapt”.
Cu numele de Ţinutul Putna, formaţiunea administrativ - teritorială apare bine delimitată la 1482: ,,... Vă leato 6990 (1482), martie 10, au luatu Ştefan vodă citatea Crăciuna cu tot ţinutul ce să chiiamă ţinutul Putnii şi l-au lipit de Moldova ş-au pus pârcălabii săi, pre Vâlcea şi pre Ivan” - scria Grigore Ureche în ,,Letopiseţul Ţării Moldovei”.
Înglobată în teritoriul Putnei, Ţara Vrancei îşi păstra într-o mare măsură autonomia, legătura cu Domnia realizându - se prin starostele de Putna.
Mai târziu, apare funcţia administrativă de vornic de Vrancea, subordonat
hatmanului Moldovei.În prezent, două dintre oraşe - Focşani şi Adjud - au statutul de municipii.
În întreaga sa istorie, judeţul Vrancea, cuprinzând în mare parte spaţii geografice din vechile judeţe Putna şi Râmnicu Sărat, cu reşedinţe separate până la 1862 - Focşanii Moldovei şi Focşanii Munteni - a avut o dezvoltare socio - economică şi culturală unitară, reflectată din plin în documentele vremii. Această realitate a determinat existenţa şi consolidarea în Evul Mediu şi până în prima jumătate a secolului al XIX-lea a conştiinţei unităţii de neam şi de limbă, a apartenenţei comune la unul şi acelaşi popor.
Pe această temelie mai devreme decât în altă parte, aici, la întâlnirea dintre cele trei provincii istorice româneşti, s-a făcut saltul la conştiinţa naţională, probată de locuitorii ţinutului prin participarea lor ardentă şi entuziastă la marile evenimente ale afirmării naţiunii române: Revoluţia de la 1848, Unirea Principatelor Române Muntenia şi Moldova la 1859, cucerirea Independenţei de Stat la 1877 şi, la început de secol XX, Războiul de Întregire a Neamului (1916 - 1918) şi Marea Unire de la 1 Decembrie 1918.
Atunci, Focşanii s-au aureolat cu perenul simbol de Oraş al Unirii, iar judeţul ca Ţinut al Jertfei şi al Biruinţei, conferit de prinosul de viaţă şi de sânge al bravilor ofiţeri şi soldaţi români pe câmpurile de luptă de la Mărăşti şi Mărăşeşti, Soveja şi Străoane, Panciu şi Muncelu, ca să enumerăm doar câteva dintre răsunătoarele lupte ale Războiului nostru de Întregire a Neamului.
No comments:
Post a Comment